Disfuncţiile tiroidiene

Tiroida – victima unor împrejurări nefavorabile, strigă: “Odihneşte-te, ia-o mai încet!”

Când organismul este stresat, mica glandă în formă de fluture este prima care semnalizează: odihneşte-te, ia-o mai încet. Ignorând aceste semnale, cel mai adesea ne punem în pericol sănătatea. Din fericire, există metode de a reface echilibrul acesteia.

Surplus sau deficienţă de hormoni?
Un foarte mare număr de femei (şi din ce în ce mai mulţi bărbaţi) de vârstă medie are probleme cu glanda tiroidă, multe nefiind sigure dacă au un surplus sau o deficienţă de hormoni. Nu ştiu să pronunţe denumirea medicamentului pe care l-a prescris medicul, iar despre cunoaşterea cauzelor reale, care au dus la apariţia acestor dereglări ale tiroidei, şi despre modalităţile de tratament să nici nu mai vorbim. Şi totuşi, ar trebui să avem o responsabilitate pentru propria sănătate.
Dacă într-o zi veţi fi diagnosticată cu dereglări ale funcţiilor tiroidei (fie că este vorba de hipertiroidism sau hipotiroidism), trebuie să vă puneţi întrebarea: cum am contribuit eu personal la apariţia acestui fenomen? Adică, dacă tiroida nu mai funcţionează cum trebuie, înseamnă că în organism sunt deja dereglate multe mecanisme de protecţie, iar tiroida este doar victima acestor împrejurări negative. Vestea bună este că prin schimbarea modului de viaţă se poate influenţa pozitiv funcţionarea acesteia pe termen lung.
Tiroida, este o glandă mică asemănătoare unui fluture, cântărind nu mai mult de 30 de grame, care se află în partea din faţă a gâtului. Când se pomeneşte tiroida, majoritatea oamenilor care cunosc activitate acesteia se gândesc la reglarea metabolismului şi consumului de energie în organism – şi într-adevăr, este una din funcţiile ei principale. Mai puţină lume ştie că activitatea tiroidei influenţează activitatea fiecărei celule din organism, iar principiul din spatele acestui mecanism este foarte complex şi pentru explicarea acestuia ar fin nevoie de un întreg manual. Esenţial este să ştim că tiroida este importantă pentru funcţionarea normală a fiecărei celule din organism, ceea ce reprezintă o mare responsabilitate pentru o glandă atât de mică.

11150745_839592746111932_8186126151288953222_n

Cum funcţionează această glandă atât de importantă?
Majoritatea oamenilor corelează disfuncţiile în funcţionarea tiroidei de două simptome: îngrăşarea şi oboseala, dar, de fapt, problema este mult mai complexă.
Să o luăm pe rând: ştiţi cum funcţionează această glandă? Totul porneşte de la hipotalamus – o structură mică din creier care determină glanda endocrină numită hipofiză să secrete hormonul de stimulare a tiroidei (TSH). După cum o spune şi denumirea, rolul hormonului TSH este să stimuleze tiroida.
Sub influenţa acestuia tiroida secretă o serie de hormoni care diferă în funcţie de conţinutul de iod, dar cei mai importanţi sunt T4 şi T3 (tiroxina şi triiodtironina). Pentru a produce aceşti hormoni, tiroida are nevoie, înainte de toate, de iod şi un aminoacid numit tirozină, deci, pentru funcţionarea normală a acesteia aceste două substanţe trebuie să fie disponibile în organism. La fel de importante sunt şi vitaminele A, E, şi C, fierul şi zincul, care dacă nu sunt prezente în suficientă cantitate în organism, nu se poate produce o cantitate suficientă de hormon T4 (triiodtironina). Bănuiţi, probabil, în ce direcţie se îndreaptă discuţia, însă, nu suntem încă pregătiţi să vorbim despre alimentaţie.

Simptome şi disfuncţii
Când tiroida produce hormonul T4 – acesta nu este încă un hormon activ. Pentru a deveni eficient, el trebuie să se transforme în T3 şi aici apar cel mai adesea probleme. Dacă în organism există condiţii ideale, T4 se transformă în T3, dar dacă condiţiile nu sunt optime, tiroida încetează producerea de hormon T3 şi în loc de acesta va produce hormon T3 neproductiv, aşa numit T3 de rezervă. Este modul în care, de fapt, organismul ne atrage atenţia că ceva nu e în regulă şi încearcă să ne ajute. Dacă suferiţi de vreo boală cronică inflamatorie, stres acut, dacă aţi suferit un accident, o operaţie, sau suferiţi de diabet, fibromialgie sau altă boală autoimună, tiroida primeşte semnale din organism că sănătatea este în pericol şi că trebuie să „o luăm mai încet”, să „reducem viteza”.
În astfel de situaţii, tiroida încetineşte metabolismul, sau chiar îl frânează de tot, pentru a da organismului posibilitatea să depună toate eforturile necesare pentru desfăşurarea proceselor regenerative. În acel moment, toată producţia de hormon T4 este transformată în T3 de rezervă, care nu acţionează – dar tiroida face acest lucru pentru a ne proteja! Deci, când tiroida nu funcţionează, este un semnal că organismul este suprasolicitat şi este necesar să-l lăsăm să se odihnească. Cu alte cuvinte, tiroida vă spune: eşti obosit, odihneşte-te, dormi…

„Nu mai vreau să produc hormoni pentru că tu trebuie să te refaci”
Dar, din păcate, să fii obosit în ziua de azi este inadmisibil! Dacă eşti obosit, trebuie să te odihneşti; dacă te odihneşti, nu produci bani, nu produci nimic; dacă n-ai bani, nu poţi plăti creditele; dacă nu plăteşti creditul, banca îţi pune dobânzi – în ziua de azi nu ne putem permite să fim obosiţi.
Deci, organismul ne spune: „Nu doresc să produc hormoni pentru că trebuie să mă refac“, dar, noi consumăm hormonul tiroidei din afară şi îl păcălim. Sau, poate că nu-l putem păcăli? Bineînţeles că nu-l vom păcăli, pentru că într-o astfel de situaţie hormonul tiroidian nu va funcţiona cum trebuie, vom fi şi mia obosiţi, mai graşi şi mai bolnavi – şi asta se poate vedea zilnic la unii pacienţi. După ce sunt diagnosticaţi cu o activitate prea redusă a tiroidei, respectiv hipotiroidism – cea mai des întâlnită formă de dereglare a tiroidei – imediat încep să-şi administreze hormoni tiroidieni, dar starea lor se va agrava şi mai mult.

11111044_839592709445269_8669076060577622386_n

Nu veţi găsi răspuns şi rezolvare într-o mică tabletă
Odată ajunşi la dereglarea tiroidei toţi încearcă să găsească o rezolvare rapidă consumând tablete. Şi nu se gândesc că există poate şi o altă modalitate de a rezolva această problemă, că poate e de vină în primul rând stresul şi alimentaţia necorespunzătoare.
Şi totuşi, aşa este: aşa cum în viaţă, în general, nu există rezolvări uşoare, aşa nici în organism nu există rezolvări uşoare şi rapide, mai ales nu numai cu ajutorul unei mici tablete. Al doilea lucru pe care pacienţii îl repetă cel mai adesea este: „Dar de ce nimeni nu mi-a mai spus asta până acum?“ la această întrebare vor trebui să răspundă, în primul rând medicii curanţi…

Boala Graves, sindromul Hashimoto
De hipotiroidism, suferă în ziua de azi circa 80% din paciente care au disfuncţii ale tiroidei. În afară de îngrăşare şi oboseală, simptome mai sunt: mâini şi tălpi reci, sensibilitate la temperaturi scăzute, depresie, piele deshidratată, dureri de cap, căderea părului… Însă, problemele cu tiroida pot apare şi ca urmare a unei secreţii crescute de hormoni tiroidieni (de ex. boala Graves), când organismul începe să „se topească“ datorită unui metabolism prea rapid.
Apare tremuratul, inima bate mai rapid, nu mai aveţi aer suficient, ochii par să sară din orbite, slăbiţi brusc, plus un şir de alte simptome neplăcute. În astfel de situaţii, când medicul a pus diagnosticul veţi primi medicamente care blochează producţia de hormoni tiroidieni, şi este posibil să deveniţi candidat pentru extirparea tiroidei, sau distrugerea acesteia cu iod radioactiv.
În acel moment trebuie să înţelegeţi că aveţi o boală autoimună, care se tratează cel mai bine la fel ca şi celelalte boli autoimune: prin îndepărtarea cauzelor care sunt cel mai adesea legate de obiceiurile de viaţă şi alimentaţie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru boala autoimună denumită sindromul Hashimoto (tiroidism Hashimoto), doar că în acest caz tiroida nu secretă hormoni şi se îngroaşă şi creşte.

11295782_839592732778600_2709500110054680380_n

Să revenim la partea mai simplă a discursului. Tratarea naturală a tuturor bolilor autoimune ale tiroidei este la fel şi multă lume a reuşit să se vindece în acest mod! Dacă aţi fost diagnosticat cu disfuncţie a tiroidei nu înseamnă că toată viaţa va trebui să consumaţi hormoni sau alte medicamente – dar dacă nu faceţi nimic, la asta se va reduce totul. Să nu mai spunem că unii pacienţi pot să dezvolte rezistenţă la hormonii luaţi prin medicaţie, respectiv, după un timp aceştia încetează să acţioneze. De aceea este esenţial să începeţi cât de curând să vă schimbaţi modul de viaţă şi alimentaţie, care v-au adus în această stare de boală.

Legătura dintre tiroidă şi glandele suprarenale
Dar, în primul rând, să nu înţelegeţi greşit: dacă pe moment nu puteţi să schimbaţi nimic în modul de viaţă şi alimentaţie, deci nu aveţi posibilitatea să îndepărtaţi cauza care a dus la apariţia bolii, trebuie să apelaţi la terapia standard a medicinii convenţionale. Să nu refuzaţi cu obstinaţie medicaţia farmacologică, dacă nu sunteţi pregătiţi să schimbaţi obiceiurile de viaţă şi alimentaţie.
Sfatul nostru este să începeţi cu terapia standard, cu medicaţie, dar în paralel să faceţi paşii necesari pentru a reface echilibrul funcţiilor tiroidei: întărirea glandelor suprarenale şi menţinerea digestiei şi a intestinelor în stare bună.
În timp, când vă veţi întări şi organismul se va simţi din nou în putere, tiroida va începe singură să secrete hormonii tiroidieni şi veţi putea renunţa la terapie!
Întărirea glandelor suprarenale este echivalentă cu controlul stresului. Glandele suprarenale sunt cele care secretă cortizolul, care controlează forţa organismului, performanţele acestuia, îi oferă un plus de energie şi entuziasm. Dar când secreţia de cortizol e prea puternică (la stres), glandele suprarenale obosesc şi secreţia lor se dezechilibrează. Diferite tipuri de meditaţie, yoga, respiraţie, relaxare prin muzică sau aromaterapie – sunt câteva dintre metodele care vă pot ajuta să refaceţi acest echilibru.
Este important să dormiţi suficient, să acordaţi suficient timp propriei persoane şi propriilor nevoi ale organismului – să vă „ascultaţi” organismul – să nu îl suprasolicitaţi peste limitele propriei rezistenţe. Cu alte cuvinte, dacă beţi mai mult de o cafea pe zi, şi nu vă faceţi siesta şi nu vă relaxaţi, este timpul să vă schimbaţi de urgenţă obiceiurile de viaţă şi tabieturile, altfel, organismul dvs. va „plăti”, mai devreme sau mai târziu, „factura” pentru suprasolicitarea la care îl supuneţi.

Mucoasa intestinală
Despre tratarea mucoasei intestinale, care este răspunzătoare de autoimunitate, se discută în ultimul timp destul de mult. Sub influenţa unor factori nefavorabili (fizici, psihici, emoţionali), în organism au loc reacţii chimice care pot produce deschiderea mucoasei intestinale (permeabilitatea intestinelor) şi distrugerea florei bacteriene sănătoase din intestine. Toate acestea au ca rezultat pătrunderea de particule de hrană în sânge şi creşterea activităţii sistemului imunitar, care va considera aceste particule corpuri străine şi le va ataca.
Când acest proces are loc în mod constant şi repetitiv, sistemul imunitar devine hiper activ şi va începe să atace şi ţesutul propriu facilitând apariţia şi dezvoltarea bolilor autoimune. În cercetările efectuate s-a demonstrat că glutenul susţine adesea o astfel de îmbolnăvire a mucoasei intestinale. Prin eliminarea glutenului şi introducerea de mari cantităţi de legume verzi şi grăsimi vegetale, anticorpii din tiroidă sunt reduşi în mare măsură. În întărirea mucoasei intestinale pot ajuta şi probioticele din alimentele fermentate cum sunt chefirul şi varza acrită.

Toate bolile încep de la intestine
Tratarea disfuncţiilor tiroidiene se poate, deci, reduce la următoarele două principii: reducerea stresului şi refacerea echilibrului mucoasei intestinale. Şi totuşi, numărul de oameni bolnavi este în creştere! Ce credeţi de ce? Păi, înainte de toate, datorită neinformării. Tiroida este numai o glandă din organism, iar disfuncţia acesteia înseamnă că a existat altceva dinainte, care a creat şi favorizat disfuncţia tiroidei şi distrugerea echilibrului hormonal. De aceea, numai prin substituirea hormonilor tiroidieni şi blocajul hormonal nu se vor obţine rezultate semnificative şi de durată.
Pentru că trebuie tratată cauza, nu numai efectul, iar cauza sunt intestinele bolnave şi obiceiurile de viaţă şi alimentaţie nesănătoase.

Dr. Sanja Toljan

11329954_839592762778597_2400899973069304510_n

De ce să nu mâncăm zilnic cartofi?

De ce cartoful nu trebuie să fie printre cele mai utilizate legume în prepararea hranei?

Cartoful, porumbul (mălaiul şi mămăliga), mazărea, orezul şi toate cerealele, sunt o sursă de molecule proteice numite lectine. Foarte important de ştiut, unele lectine au capacitatea de a imita hormonii. După cum puteţi presupune, prin această caracteristică lectinele influenţează metabolismul. Insulina este hormonul care transformă surplusul de glucoză (obţinută din carbohidraţi) în rezerve de grăsime prin legarea de receptorii insulinici celulari. Prin stimulare insulinică, celula de ţesut gras devine permeabilă la glucoză, care altfel ar rămâne în sânge crescând nepermis glicemia. Când glucoza este preluată de celulele ţesutului adipos, se desface legătura dintre insulină şi receptorul insulinic celular. Lectinele din linte, mazăre, cartof, porumb, dar mai ales lectinele din germenii de grâu, odată ajunse în organism, la multe persoane se leagă de receptorii insulinici trimiţând celulei din ţesutul gras acelaşi mesaj pe care îl transmite şi insulina, adică să producă rezerve de grăsime. Lectina, însă, datorită incapacităţii de a dezinhiba legătura cu receptorii insulinici, rămâne legată de aceştia un timp nedeterminat trimiţând semnale să producă grăsime. În acest fel se poate explica de ce nu sunt eficiente multe programe de slăbit care includ o cantitate semnificativă sau chiar mare de carbohidraţi.

Insulina şi receptorii insulinici – rolul lectinelor în metabolizarea zahărului
Un alt element legat de îngrăşare, ca urmare a influenţei lectinei, este faptul că lectinele blochează hormonii digestivi. WGA (aglutinina din germenii de grâu) se poate lega de receptorii colecitochininei (CCK), hormon care contribuie la scăderea şi controlul apetitului. Astfel, contribuie, de fapt, la creşterea apetitului şi scade valoarea şi producţia de enzime digestive.

cartofi     fasole

porumb mazare

Mereu înfometaţi şi tot mai graşi

Hormonul numit leptină, care se formează din ţesutul gras, trimite mesaje în hipotalamus (zonă din creier) că nu mai trebuie să mâncăm. Dar, acest mesaj câteodată nu ajunge la creier, deşi concentraţia de leptină din sânge este mare. De ce? O concentraţie mare de glucoză şi insulină în sânge creşte vâscozitatea, ceea ce, după un timp, determină dereglarea sănătăţii.

Glucoza şi energie
Glucoza este un carbohidrat necesar organismului ca sursă primară de energie. Glucoza se formează în sânge din alimentele bogate în carbohidraţi pe care le consumăm, din albumine şi grăsimi. Principalul consumator al glucozei produse în sânge este creierul (2/3 din glucoza produsă), în timp ce restul de glucoză se depozitează ca rezervă de energie în alte ţesuturi, sub formă de glicogen (în ficat şi muşchi). Creierul nu poate folosi glicogenul care se află depozitat în muşchi, ci doar pe cel depozitat în ficat, pe care îl transformă din nou în glucoză. De aceea în sânge trebuie să fie mereu prezentă o cantitate suficientă de glucoză – pentru a hrăni creierul. Surplusul de glucoză din sânge, tot ce rămâne după ce s-au creat rezervele de glicogen din ficat şi muşchi, se transformă în rezerve de grăsime sub formă de depozite de ţesut adipos.

Insulina şi glucagonul
Insulina este hormonul secretat de pancreas, cu rolul principal de a reduce glucoza din sânge şi de a o transfera din sânge în celulele din ţesuturi (ficat, muşchi şi ţesutul adipos). Producţia şi nivelul de insulină sunt determinate de nivelul glucozei din sânge. Glucagonul este un hormon care, de asemenea, este secretat de pancreas, cu rolul de a creşte nivelul de glucoză în sânge folosind rezervele de grăsime din ţesutul adipos. Glucagonul se produce atunci când nivelul de glucoză în sânge este scăzut.

Leptina
Leptina este un hormon foarte puternic şi important, care este secretat în primul rând din ţesutul gras din organism. Creşterea nivelului de leptină în sânge este direct proporţională cu creşterea ţesutului gras, iar scăderea lui este direct proporţională cu scăderea ţesutului gras. Leptina acţionează ca un regulator intermediar al apetitului (semnalează saţietatea), prin intermediul unor receptori din hipotalamus, şi al consumului de energie prin acţiune directă asupra metabolismului diferitelor ţesuturi (în special ţesuturi muşchiulare). Întrucât insulina reduce nivelul de glucoză în sânge transformând-o în grăsimi, pe care organismul le depune în depozitele din ţesuturile adipoase, depunerea de grăsimi (rezerve de energie) sau consumul de energie în celule depind de echilibrul dintre 2 hormoni insulina (depunere de rezerve de energie) şi leptina (consumul de energie).
Rolul leptinei (în afară de rolul de regulator al apetitului prin intermediul hipotalamusului) este de a metaboliza (topi) grăsimile care se găsesc în ţesutul muşchiular. Leptina creşte activitatea protein kinazei 5-AMP-activate (AMPK), care permite trecerea acizilor graşi în mitocondriile celulelor din ţesutul muscular, unde se va produce energie prin oxidarea acestora.

Insulino rezistenţa
Un aport prea mare de hrană în organism, mai ales de carbohidraţi cu indice glicemic mare (cum sunt produsele rafinate şi concentrate din cereale, cartofi şi zahăr, respectiv cu un conţinut crescut de amidon şi zahăr), cresc rapid nivelul glucozei (zahărului) din sânge. Apărarea organismului când există un nivel crescut de glucoză în sânge se manifestă prin creşterea secreţiei de insulină (în pancreas) pentru a reduce nivelul de glucoză, respectiv, pentru a transfera glucoza din sânge în ţesuturi, sub formă de rezerve de energie (grăsime). În primul rând se depun rezerve de energie în celulele din ficat, sub formă de glicogen (glucoza din sânge este transformată în glicogen). În continuare se depun rezerve de energie, tot sub formă de glicogen, în celulele din ţesutul muşchiular. Aceste două „depozite de energie” sunt de capacitate relativ redusă şi se umplu rapid. Dacă nivelul de glucoză este în continuare ridicat, glucoza este transformată cu ajutorul insulinei în rezerve de energie sub formă de depozite de grăsime în ţesuturile adipoase, care sunt amplasate în zonele cel mai puţin active ale organismului. Acest al treilea tip de depozite de energie este aproape nelimitat din punct de vedere al capacităţii de stocare. Celulele din toate cele trei tipuri de „depozite” de energie, permit depunerea acestor rezerve doar atunci când există suficientă insulină în sânge pentru a activa receptorii din aceste celule.
Dacă nivelul de zahăr în sânge este ridicat pentru o perioadă mai mare de timp, atunci şi nivelul insulinei va trebui să fie la fel de ridicat, pentru aceeaşi perioadă de timp, iar insulina din sânge va activa constant, în tot acest timp, receptorii din celulele ţesuturilor răspunzătoare de depozitarea rezervelor de energie şi vor creşte aceste depozite. Întrucât rezerva maximă de glicogen din ficat este relativ mică (60-90 gr.), celulele din ficat încep primele să reacţioneze şi să se apere de semnalele primite de la insulină, prin blocarea receptorilor din membranele celulare (endoplasmic reticulum) şi reducerea cantităţii acestor receptori, reducând astfel şi propria sensibilitate la semnalele primite de la insulină. Celulele din ţesutul muscular au de asemenea o capacitate restrânsă de stocare a glicogenului (300-400 gr.) astfel că şi celulele din muşchi vor reacţiona la fel cu cele din ficat, odată atinsă capacitatea maximă de stocare, reducându-şi în final sensibilitatea la insulină. Prin reducerea sensibilităţii la insulină a celulelor din ficat şi ţesutul muscular apare insulino rezistenţa, care, datorită nivelului mare de glucoză din sânge duce la creşterea nivelului de insulină din sânge. Celulele din ţesuturile grase acţionează cel mai slab asupra reducerii receptorilor insulinei şi sunt cel mai puţin reticente la insulină, astfel că cel mai mult vor continua să crească depozitele de grăsime din ţesuturile adipoase.
Ca o manifestare exterioară a insulino rezistenţei se observă creşterea masei corporale şi a straturilor de grăsime. În interiorul organismului rezistenţa la insulină se manifestă prin creşterea grăsimilor în sânge, depăşind valorile normale.

Rezistenţa la leptină
Grăsimea, ca rezultat al rezistenţei la insulină, determină secreţia intensivă a leptinei, cu intenţia de a semnaliza în hipotalamus reducerea apetitului, întrucât există destule rezerve de energie sub formă de depozite de grăsime, şi astfel să se permită consumul acestor rezerve de grăsime pentru a produce energie. Dacă lipseşte o activitate fizică corespunzătoare, care să determine consumul rezervelor de energie din mitocondriile celulelor din muşchi, acestea se vor apăra de surplusul de leptină prin reducerea sensibilităţii proprii la leptină, şi astfel apare, alături de rezistenţa la insulină, rezistenţa la leptină, în celulele din ţesutul muscular. Celulele din creier, care ar trebui să reacţioneze la un nivel crescut de leptină prin reducerea apetitului, vor folosi pentru energie numai glucoză, întrucât nu vor mai putea folosi rezervele de grăsime. Însă, sensibilitatea acestora la leptină este blocată de nivelul crescut de grăsime din sânge, care nu este utilizată de muşchi (aceştia neavând nevoie de energie), astfel că apare rezistenţa la leptină şi în hipotalamus, astfel că din hipotalamus nu mai vin mesaje de saţietate, pe care, în mod normal, le declanşează leptina. Urmarea apariţiei şi instalării acestor două fenomene – rezistenţa la leptină şi la insulină, este creşterea în continuare a rezervelor de grăsime şi a apetitului.
Muşchiul inimii, datorită activităţii sale continue, nu ar trebui să dezvolte rezistenţă nici la insulină nici la leptină, însă concentraţia crescută de grăsime din sânge nu îi permite să folosească glucoza (el devine astfel rezistent la insulină), iar metabolismul muşchiului inimii se va orienta doar pe consumul de grăsimi, care pentru oxidare (producere de energie) au nevoie de cantităţi mari de oxigen, dar datorită îngustării arterelor, oxigenarea este mult îngreunată şi apar probleme serioase în funcţionarea inimii.

 

10407950_823658004372073_7036548882518218345_n     11752562_870064383064768_958846782549631669_n  Adipozitate 1

Cum facem să nu ne fie „tot timpul foame”?

La liposucţia alimentară se reduce cantitatea de hrană, şi totuşi vă va fi mai puţin foame decât dacă aţi mânca alimente bogate în carbohidraţi (pâine, paste făinoase, orez, cartofi) şi asta din mai multe motive: – alimentele bogate în carbohidraţi, deşi conţin energenţi, nu conţin destui nutrienţi, pe moment apare senzaţia de saţietate, dar după scurt timp reapare senzaţia de foame. – carbohidraţii se transformă în glucide, care acţionează asupra „chimiei” extrem de sensibile a creierului, ca nişte opiacee şi creierul transmite semnale care determină organismul să mai „ceară” cantităţi suplimentare. – insulina, care se secretă imediat după ce am mâncat o masă bogată în alimente cu carbohidraţi, acţionează producând energie din glucoză ceea ce determină căderea bruscă a glicemiei (zahărului din sânge) şi astfel apare din nou senzaţia de foame. – grăsimile sunt surse de energie care oferă senzaţia de saţietate pe o durată de timp mai lungă. Glicemia rămâne stabilă, nu creşte secreţia de insulină, astfel că se regularizează nivelul de zahăr din sânge. Esenţial este faptul că alimentaţia predomină în nutrienţi (legume, lactate, carne, grăsimi animale şi vegetale), nu numai în energenţi (cereale, produse de panificaţie, patiserie, alimente bogate în zaharuri, alimente industrializate bogate în zahăr, sare, amidon, grăsimi trans)! Nutrienţii esenţiali trebuie să fie prezenţi în alimentele pe care le consumăm pentru a menţine optime procesele biochimice şi fiziologice din organism. Necesitatea acestora se reflectă în construcţia lor chimică, ei nefiind sursă de energie (pentru care avem energenţii). Nu pot fi sintetizaţi în organism, ci pot fi doar introduşi în organism prin hrană. Lipsa acestora în organism poate produce dereglări funcţionale. Nutrienţii esenţiali sunt aminoacizii: izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul, valina, acizii graşi esenţiali: linolinic, linoleic şi arahidonic, majoritatea vitaminelor şi toate mineralele. Acizii graşi Omega-3 sunt esenţiali pentru membrana celulară – dacă nu sunt prezenţi în concentraţie destul de mare, toate celulele au de suferit, în consecinţă au de suferit ţesuturile şi organele interne. Oamenii de ştiinţă au constatat că eschimoşii, care consumă doar carne şi grăsimi, nu se îmbolnăvesc de boli cardiovasculare şi nu fac atac de cord sau accident vascular cerebral, deoarece sunt protejaţi de acizii graşi, precum sunt acizii graşi Omega-3. Pe acest principiu se bazează şi liposucţia alimentară – aminoacizi şi lipide, prin care se reface echilibrul hormonal în regularizarea ţesuturilor grase şi metabolizarea grăsimilor.

 

21027_823657864372087_5965965090034406210_n           1094049_1460512674197513_2763981234444167110_o

Dieta pentru creşterea în greutate

Majoritatea oamenilor se străduieşte să slăbească şi să nu mai crească din nou în greutate, dar există şi unii care se străduiesc să câştige în greutate, ceea ce poate părea extrem de uşor la prima vedere (mai ales pentru cei ce se îngraşă cu uşurinţă), şi totuşi, pentru cei subponderali nu este întotdeauna atât de simplu să crească în greutate. Cea mai bună modalitate de a creşte aportul de calorii nu este creşterea cantităţii de hrană, hrana de tip fast-food care conţine un mare procent de grăsimi rafinate nesănătoase şi zaharuri rafinate, ci alimentele bogate în substanţe nutritive cu valoare calorică ridicată, într-o cantitate de hrană mai mică. (mai mult…)

Testul de intoleranţă la alimente – precis sau eronat?!

Prin testul de intoleranţă la alimente nu se determină alimentele care îngraşă – adică nu este un test pentru slăbit, ci pentru a depista alimentele pentru care organismul are o intoleranţă. Dacă se elimină şi alimentele care îngraşă, desigur că vor apare şi efecte asupra greutăţii corporale.
Majoritatea oamenilor poate consuma o mare varietate de alimente fără a suferi urmări şi efecte nedorite. Conform datelor din literatura de specialitate, un procent de 3-6% din populaţia ţărilor dezvoltate are diverse simptome de intoleranţă faţă de unele alimente – ceea ce influenţează semnificativ, în mod negativ calitatea vieţii acelor persoane. (mai mult…)

ZECE ERORI REFERITOR LA ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ

ZECE DINTRE CELE MAI MARI ERORI REFERITOR LA ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ

Nutriţioniştii, dar chiar şi toate mijloacele de informare şi mass-media recomandă hrana sănătoasă.
Şi totuşi, oamenii nu au fost niciodată mai nedumeriţi în privinţa a ceea ce reprezintă de fapt o hrană şi mai ales o alimentaţie sănătoasă.
Ambalajele atractive şi reclamele conving mulţi consumatori să cumpere hrană procesată, industrializată ca o hrană sănătoasă, deşi numai sănătoasă nu e!
Cercetări recente au demonstrat că 64% dintre consumatori consideră produsele procesate, industrializate ca fiind hrană sănătoasă. În ultimii ani, conform cercetărilor Institutului de cercetări pentru tehnologii alimentare din SUA, opt din zece adulţi încearcă să se hrănească sănătos. (mai mult…)

40 NUANŢE ALE FOAMEI

Leptina este un hormon foarte puternic şi influent, el fiind secretat în primul rând de ţesutul gras din organism. Creşterea nivelului de leptină în sânge este direct proporţional cu creşterea ţesutului gras, iar scăderea leptinei se reflectă în scăderea ţesutului gras.
Leptina acţionează ca un regulator mediu al apetitului (oferă senzaţia de saţietate), prin receptori din hipotalamus şi prin consumul de energie ca urmare a acţiunii directe asupra metabolismului diferitelor ţesuturi (în special ţesuturile muşchiulare). (mai mult…)

Liposucţia alimentară şi pielea

Liposucţia alimentară şi pielea

Deseori ne întreabă pacienţii ce se întâmplă cu pielea în timpul şi după tratamentul de slăbit prin liposucţie alimentară. Din experienţa de până acum rezultatele au fost incredibile, după tratament pielea este bine hidratată, nu „atârnă”, ba chiar mai mult, arată mai bine ca înainte. Despre rolul aminoacizilor în menţinerea elasticităţii pielii, al aspectului ei plăcut şi sănătos, prof. dr. specialist în dermatologie Dinko Kalitern din Zagreb spune: „Aminoacizii stimulează producerea de colagen şi scăderea ridurilor. Pigmentaţiile cauzate de soare se reduc şi se previne apariţia şi dezvoltarea de noi pigmentaţii. Esenţial este rolul antiinflamator al aminoacizilor, mai ales la pielea sensibilă predispusă la acnee şi rozacee. De asemenea, în cazul unor iritaţii şi deteriorări ale pielii, aminoacizii ajută la calmarea şi îndepărtarea acestora şi la refacerea aspectului sănătos al pielii. Aminoacizii, pe lângă rolul lor de reconstrucţie şi protecţie, au un rol important în funcţionarea normală a celulelor care protejează pielea de factorii poluatori externi. De asemenea, prin faptul că reţin apa contribuie la hidratarea optimă a pielii, iar o piele bine hidratată este o piele întinerită.” (mai mult…)

Grăsimile saturate

Grăsimile saturate sunt cea mai importantă componentă energetică pentru alimentarea organismului

Lipidele (grăsimile) sunt componenta de bază a întregii homeostaze, contribuind la transmiterea impulsurilor nervoase, realizează contactele intercelulare, formează rezervele energetice, protejează organismul de leziuni mecanice şi formează un strat termoizolant pentru organism. (mai mult…)